Comparație între procesul de măcinare a sticlei și procesul de sablare
Sablarea este o lucrare care folosește aer comprimat ca putere pentru a împinge abrazivi la suprafața piesei de prelucrat pentru tratare. Aceasta se numește sablare cu nisip sau ceea ce numim deseori șlefuire. Deoarece în primele zile ale șlefuirii, nisipul era singurul abraziv care putea fi folosit, șlefuirea a fost numită sablare la acel moment și pentru o lungă perioadă de timp după aceea. Sablarea poate obține curățenia dorită și o anumită rugozitate a suprafeței de curățat și poate îmbunătăți aderența stratului de acoperire pe suprafața de bază. Indiferent cât de bună este acoperirea, aceasta nu poate adera la suprafața piesei de prelucrat fără un tratament prelungit al suprafeței. Scopul pretratării suprafeței este de a curăța suprafața și de a crea rugozitatea necesară pentru a „bloca” acoperirea pe suprafață. După ce suprafața piesei de prelucrat după sablare este acoperită cu un strat industrial cu performanțe bune, durata de viață a acoperirii este de 3,5 ori mai mare decât cea a stratului de aceeași calitate pe suprafața tratată prin alte metode. Un alt avantaj al sablarii (shot peening) este ca rugozitatea suprafetei poate fi predeterminata la cerere si poate fi realizata in timpul procesului de curatare.
Glazura este un proces în care sticlele de sticlă devin netede și mate, iar lumina strălucește la suprafață pentru a forma o reflexie difuză. În șlefuirea chimică, sticla este măcinată mecanic sau manual cu smirghel, nisip de siliciu, pudră de rodie și alți abrazivi pentru a crea o suprafață uniform rugoasă, sau sticla și alte obiecte pot fi tratate cu o soluție de acid fluorhidric pentru a crea sticlă mată.
Atât glazura, cât și sablare sunt folosite pentru a acoperi suprafața de sticlă, astfel încât lumina să treacă prin abajur pentru a forma o dispersie relativ uniformă. Este dificil pentru utilizatorul obișnuit să facă distincția între cele două tehnologii. Metodele de fabricație pentru fiecare dintre aceste două tehnologii și modul de identificare a acestora sunt descrise mai jos.
1. Procesul de frecare
Glazura se referă la scufundarea sticlei într-un lichid acid preparat (sau aplicarea unei paste acide), gravarea suprafeței sticlei cu acid puternic, iar fluorura de amoniu acidă din soluția de acid puternic face ca suprafața sticlei să formeze cristale. Prin urmare, dacă procesul de glazură se desfășoară bine, suprafața sticlei mate este foarte netedă, iar cristalele formate prin împrăștiere creează un efect cețos. Dacă suprafața este relativ aspră, acest lucru indică faptul că acidul atacă grav sticla, sau unele dintre ele sunt încă fără cristale. Procesul se caracterizează prin apariția unor cristale strălucitoare pe suprafața sticlei formate în condiții critice. Motivul principal este că acidul fluorhidric de amoniu a ajuns în punctul în care este aproape consumat. Pentru a atinge această stare, mulți producători au făcut multe încercări și studii, dar nu au reușit să depășească această dificultate.
2. Tehnologia sablare
Utilizează particulele de nisip aruncate cu viteză mare din pistolul de pulverizare pentru a lovi suprafața de sticlă pentru a forma o suprafață fină concav-convexă, astfel încât să obțină efectul de împrăștiere a luminii, creând o senzație de ceață atunci când lumina trece. Suprafața produselor din sticlă produse prin procesul de sablare este rugoasă. Deoarece suprafața sticlei este deteriorată, arată ca o sticlă albă pe fotosensibilitatea sticlei transparente originale.
Cele două procese sunt complet diferite. Sticla mată este mai scumpă decât sticla sablata, iar efectul depinde în principal de nevoile utilizatorului. Unele pahare unice nu sunt potrivite pentru glazură. Din punctul de vedere al urmăririi nobile, ar trebui să alegeți înghețat. Procesul de sablare se poate face în fabrici generale, dar procesul de sablare nu este ușor de făcut bine.
